In curand, o super competitie a bloggerilor

In curand, o super competiţie a bloggerilor

Acest interviu a avut loc în data de 30 octombrie 2010. Subiectul discuţiei este o nouă competiţie unde, conform analiştilor noilor media, se vor strânge cel puţin 3000 de bloggeri din România. Mai jos aflaţi despre ce este vorba.

Persoana intervievata a fost Adriana Peroiu, analist noile media în cadrul companiei “Onderwereld” din Olanda. De menţionat că am putut să-i iau interviu dat fiind faptul că Adriana a venit pentru câteva zile, în vacanţă,  în România.

Bună, Adriana! (A)

Bună, Vali! (V)

– Adriana, aşa cum am discutat cu tine înainte de a te întoarce în România, îmi vei spune cam despre cum este “lumea bloggerilor” în Olanda. Mai precis, sunt cel puţin atâţia bloggeri cât sunt şi în România?

– Sunt activi olandezii. Nu este o mare diferenţă între România şi Olanda în ceea ce priveşte blogosfera. Statisticile firmei Onderwereld arată că uneori, la câteva săptămâni, se poate întâmpla ca România să aibă mai mulţi blogeri pentru ca, la alte câteva săptămâni, Olanda să câştige mai mult teren. Oricum, în Europa blogosfera este foarte activă, nu există niciun dubiu referitor la chestiunea asta.

– Cu ce se ocupă compania Onderwereld? Te întreb pentru că bănuiesc că la aceasta nu sunt departamente doar pentru noile media.

– Corect. Pe lângă statistici, creări de bloguri personalizate profund pentru diferite companii, campanii de promovare a blogurilor etc., compania are şi un departament de resurse umane care are obiectivul de a găsi pentru companiile client cei mai buni angajaţi în vederea prestării de activităţi în sectorul IT. Pe de altă parte, este prezent şi departamentul pentru consiliere psihologică online.

– Să înţeleg că…

– Şi mai încercăm, scuze că te întrerup, să creăm în curând încă un departament pentru lectură electronică.

– Să înţeleg că aveţi o varietate de activităţi? Merge chestia asta? Să vă axaţi pe mai multe nişe? Nu e cam riscant?

– Aparent, Valentina, poate părea că suntem concentraţi pe mai multe nişe, dar nu uita că, în afară de departamentul de resurse umane, toate celelalte activităţi sunt în totalitate conectate la lumea electronica, la internet, la noile media. Mai multe activităţi desfăşurate pe acelaşi teren. De aceea riscul nu e prea mare.

– Şi…

– Spre exemplu dacă voiam să vindem calculatoare şi să lucrăm şi în domeniul imobiliar, atunci da, vorbeam de două nişe diferite, şi da, era riscant atunci.

– Hai că mai întrerupt iar şi nu mai ştiu ce voiam să spun :)))

– Ce să-ţi fac Valentina )))). Ştiu că vorbesc peste tine, dar imaginează-ţi că nu am mai venit în România de mult… Iar acum îmi place la nebunie să vorbesc în limba mea maternă.

– Bine, să spunem că nu mă supăr :p

– Adriana, care sunt pricincipalele subiecte pe care le abordează bloggeri din Olanda? Cam despre ce anume sector social scriu ei articole?

– Sector social?

– Adică cam despre ce domenii: Politică, Muzică, Filme, Jurnale personale etc.

– A, ok, ok… M-am prins

– Nu prea mai poţi să recunoşti expresiile limbii Române de când nu ai mai vorbit-o )))

– 😛 Cam aşa e. În Olanda si în Europa în general sunt abordate subiecte legate de Politică – Asta dacă ne raportăm la vârste cuprinse şi care depăşesc 18-25 de ani. Pentru că dacă discutăm despre vârste cuprinse între 12—17 ani,  bineînţeles că printre primele poziţii intră şi jurnalele personale.

Spune-ne despre competiţia bloggerilor din România. Despre ce este vorba?

– Da, cu cea mai mare plăcere. Este un proiect personal. În luma martie a anului 2011 voi fi în România pentru că am câteva activităţi de serviciu la nivel internaţional care îmi solicită timpul în mai multe ţări – astfel se întâmplă ca în Martie să fiu în România. Aşadar, în martie voi organiza o competiţie a bloggerilor. Pentru o bună organizare o să colaborez cu câţiva colegi din România specializaţi pe domenii de blogosferă şi, în principiu, specializaţi pe domeniul IT. Competiţia va avea loc în Bucureşti şi echipa mea estimează că vor participa aproximativ 3000 de bloggeri.

Cum se va desfăşura competiţia?

– Se vor da mai multe probe în două zile. Ceea ce pot spune momentan este că organizatorii le vor cere participanţilor să scrie câte un articol de minim 800 de cuvinte pe anumite subiecte alese de acei organizatori.

– Mai multe detalii? Alte probe?

– Nu pot spune mai multe momentan. Când o să am o situaţie concretă vei fi prima care va afla despre ce este vorba.

– Ok. Cum se va numi competiţia?

– Ne-am gândit la mai multe posibilităţi, la momentul potrivit o să prezentăm alegerea făcută.

– Ok, Adriana. În final, spune-ne, unde e mai bine? În România sau în Olanda?

– În Olanda mă simt bine fiindcă lucrez ceea ce îmi place. În România mă simt bine pentru că ştiu că de aici provin. Sunt anumite tradiţii Româneşti care mă fac pur şi simplu să fiu bucuroasă.

– Bine, Adriana. Mulţumim pentru interviu. O să mai discutăm despre competiţia bloggerilor în momentul când acest lucru va fi posibil.

– Salutare, Adriana. Pupici mulţi!

– Pupici şi ţie. Give me a hug 🙂

– Gata cu acest interviu. Next!

Pentru bloggeri care doresc sa fie intervievati, pot să trimită pe acest blog mesaje cu subiectele despre care scriu si sa posteze si linkul care duce către blogul lor.

Lasă un comentariu